Investiție pentru sănătate la Vlădeni: a fost inaugurat noul sediu al substației de ambulanță

Arhiepiscopia Iașilor Martie 4, 2026

La inaugurare a participat prefectul județului Iași, Constantin Dolachi, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Iași, Sorin Afloarei, de primarul comunei Vlădeni, Iulian Burdea, precum și de reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

Substația Vlădeni, parte a rețelei Serviciului Județean de Ambulanță Iași, este dotată cu două ambulanțe și deservește comunele din această zonă. Prin noul sediu, echipajele medicale beneficiază de o bază operațională adaptată nevoilor din teren, contribuind la reducerea timpilor de răspuns în situații de urgență. Apropierea echipajelor medicale de comunitate face diferența, iar investițiile în sănătate, mai ales în mediul rural, reprezintă o responsabilitate administrativă esențială față de cetățeni.

Din partea SAJ Iași au participat: managerul Angelica Hristea, directorul tehnic Daniel Hrițcu, directorul economic Laura Pilă, asistentul-șef Daniel Râpă și președintele de sindicat Gică Briscaru, subliniind importanța acestei investiții pentru buna desfășurare a activității medicale în teritoriu.

Un moment aparte al evenimentului a fost slujba de sfințire, oficiată de preoții Marian Slabu – Parohia Borșa, Ioan Amarandei – Parohia Alexandru cel Bun și Cătălin Adumitroaie – Parohia Vlădeni, cu toții slujitori în comuna Vlădeni. Cu această ocazie au fost sfințite și mașinile de intervenție ale substației.

Importanța acestui centru pentru comuna Vlădeni este una majoră. Pe lângă creșterea siguranței medicale pentru locuitori și reducerea timpilor de intervenție, substația reprezintă și un punct de stabilitate profesională pentru comunitate. Sunt oameni din Vlădeni care muncesc aici, contribuind direct la salvarea de vieți și la sprijinirea semenilor lor în momente critice. Astfel, noul sediu nu este doar o investiție în infrastructură, ci și o investiție în oameni, în încrederea și solidaritatea unei comunități care își construiește viitorul prin responsabilitate și implicare.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri